Seleziona la tua lingua

Cerca

Instalarea Preotului Paroh la Venezia-Mestre

 

În seara zilei de 4 februarie, în ajunul sărbătoririi Sfintei Mucenițe Agata, la Biserica din Veneția-Mestre( Biserica veche) a avut loc Taina Sfântului Maslu și instalarea Părintelui Dragoș-Ilie Petean ca Preot Paroh al Parohiei Sfânta Muceniță Agata din Veneția.

 

După Slujbă, Părintele Protopop Avram Matei l-a instalat pe noul Preot Paroh, încredințându-i Biserica în care Părintele Avram a slujit aproape două decenii și care, sub ocrotitoarea Sfintei Lucia, a format mulți clerici din întreaga regiune Veneto.

 

Părintele Ilie-Dragoș Petean este absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, fiind licențiat în Teologie Pastorală din anul 2019. În prezent este masterand in ultimul an în cadrul aceleiași unități de învățământ, studiind Consiliere Pastorală și Asistență Psihosocială.

 

A fost hirotonit diacon în 3 Martie 2019, slujind alături de Părintele Protopop, iar din 7 aprilie 2019 a fost hirotonit Preot pe seama parohiei Sfinții Împărați Constantin și Elena din Veneția. A slujit timp de 10 luni în laguna Venețiană, iar mai apoi a fost numit să deschidă o nouă Biserica în localitatea Mira, fapt care nu a putut fi dus la bun sfârșit din pricina situației epidemiologice.

 

Bunul Dumnezeu sa ocrotească noua Parohie Sfânta Muceniță Agata din Veneția-Mestre!