Seleziona la tua lingua

Cerca

Înnoire și binecuvântare

Miercuri 7 decembrie 2022, după ce s-a săvârșit slujba Sfintei Liturghii, la parohia Maica Domnului Prodromita din localitatea Abano Terme , Padova, s-au binecuvântat, de către un sobor de preoți, obiectele de cult și s-au prezentat comunității parohiale bunurile achiziționate cu sprijinul Departamentului Romanilor De Pretutindeni.

Tot în această zi s-au pus în funcțiune trei instalații de aer condiționat care completează întreaga instalație de încălzire și răcire din interiorul bisericii.

Acest proiect are ca obiectiv principal perpetuarea valorilor culturale și educaționale românești prin conștientizarea apartenenței la identitatea națională lingvistică de copiii născuți în familiile mixte, dar și a copiilor care provin din zone diferite ale țării sau chiar de etnii diferite și se va desfășura în localitatea Abano Terme.

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni sprijină activitatea românilor de pretutindeni și acordă finanţări nerambursabile proiectelor dezvoltate de mediul asociativ, care urmăresc păstrarea, dezvoltarea şi afirmarea identităţii etnice, culturale, religioase şi lingvistice a românilor din vecinătate şi din diaspora, precum şi întărirea legăturilor dintre România şi comunităţile româneşti din afara graniţelor ţării.

Slava lui Dumnezeu pentru toate!

A consemnat, Preotul Calanciuc Evghenie Costel,

Paroh al Parohiei Ortodoxe Romane Maica Domnului Prodromita

Abano Terme