Început de an şcolar şi catehetic la Forli
„Nihil sine Deo”
Duminică, 17 septembrie, la Parohia din Forli s-a binecuvântat noul an şcolar şi s-a inaugurat noul an catehetic.
Copiii şi tinerii noştri s-au spovedit şi s-au împărtăşit, cerând Har şi ajutor de la Domnul. Momentul duhovnicesc a fost îmbogăţit de unul festiv: nouă tineri, absolvenţi ai Şcolii Parohiale, au fost primiţi în Frăţia Nepsis a Parohiei, îmbrăcând tricoul cu însemnele organizaţiei și primind în dar agenda tânărului. A fost un moment emoţionant care a încununat atât strădania celor nouă tineri, cât şi eforturile părinţilor şi ale profesorilor lor, care, de-a lungul anilor, s-au străduit să-i ţină aproape de credinţa strămoşească, de Biserică, de ceea ce este cu adevărat folositor şi ziditor.
Cu nădejdea în binecuvântarea Domnului, copii, tineri, părinţi şi profesori au pornit într-o nouă etapă a creşterii şi educaţiei spre întărirea Bisericii şi spre cinstea noastră, a tuturor.







