Seleziona la tua lingua

Cerca

 Cu ajutorul lui Dumnezeu, școala catehetică a Parohiei Sfântul Mucenic Bonifatie din San Bonifacio și-a reînceput activitatea, după vacanța mare -în care, copiii au avut experiențe frumoase alături de familiile lor; dar și în parohie, prin organizarea taberei de vară.

În cuvântul de deschidere, părintele paroh Daniel Stîngă a îndemnat părinții și copiii să fie consecvenți în participarea la orele de catehism, meditând la cuvântul Sfintei Scripturi -  "prin ce-și va îndrepta tânărul calea sa?! Prin păzirea cuvintelor Tale" (Ps.118, 9).

 

În anul catehetic 2025-2026, vor fi 4 grupuri de lucru - trei de copii și unul de adulți- , fiind  înscriși 57 de copii: 10 preşcolari, 26 de copii din clasele 1-5, 21 de copii din clasele 6-9 și 15 adulți.

Dat fiind faptul că sunt destul de mulți participanți iar anexele bisericii au un spațiu destul de limitat, avem speranța că în viitorul apropiat, vom putea începe organizarea edificiului pe care l-am achiziționat la sfârșitul anului trecut, prin implicarea credincioșilor și cu sprijinul Departamentului pentru Românii de pretutindeni.

Aducem  alese mulțumiri doamnelor profesoare Andreea Stîngă, Geta Ilie, Andreea Batoaie și Mariana Calistru pentru implicare, și rugăm pe Dumnezeu să binecuvânteze și să sporească lucrarea noastră.

A consemnat pr.Daniel Stîngă

 

 

 

Foto credit: Episcopia Italiei