Hramul parohiei Verona II

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, am prăznuit şi anul acesta hramul principal al bisericii noastre, Sfânta Muc. Sofia si fiicele sale Vera, Nadejda, Liubovi.
Ca în fiecare an, a fost prilej de mare bucurie duhovnicească. Prăznuirea a început cu Sfânta Liturghie, urmată de pregătirile pentru hram.
Biserica a fost neîncăpătoare pentru mulțimea de credincioşi prezentă la Sfânta Slujbă. Cu toţi credincioşii, am trăit bucuria sărbătorii, căreia I-am mulțumit pentru toate darurile cu care ne-a învrednicit pe noi, comunitatea bisericii Sfânta Muc. Sofia cu fiicele sale Vera, Nadejda, Liubovi.
La final toți oaspeții și credincioșii au luat parte la o masa de sărbătoare pe cinste.
Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru că ne-a ajutat şi anul acesta cu toate cele necesare serbării, multumim smerit şi cu dragoste fraților preoți prezenți, in frunte cu părintele protopop Gabriel Codrea, pentru bucuria şi onoarea pe care ne-au făcut-o, binecuvântând sărbătoarea noastră cu prezenţa sfințiilor lor şi nădăjduim să reușim în continuare să aducem bucurie duhovnicească credincioşilor noştrii.







