Hramul Parohiei Buna Vestire din Latina

Slăvitul praznic al Bunei Vestiri , a adus și în acest an binecuvântarea Maicii Domnnului asupra parohiei din Latina cu ocazia hramului acestei parohii.
Cu binecuvântarea Prea Sfințitului Părinte Episcop Siluan a fost sărbătorit hramul parohiei Latina, cu participarea unui sobor de patru preoti în frunte cu părintele protoiereu al protopopiatului Lazio III, Nicolae Strugaru. Deși prezența credincioșilor nu a fost numeroasă, a fost în schimb inimoasă, toată frăția însuflețind cântarea Dumnezeieștii Liturghii și imnele închinate Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu.
Ziua de praznic nu ar fi fost desăvârșită fără agapa frățească , agapă ce a urmat după Sfânta Liturghie, bucurând pe toti cei prezenți, credincioși din Latina dar și din parohiile învecinate.
Mulțumiri Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu pentru harul revărsat asupra noastră!
Preot paroh Ciprian Agavriloae
Fotografii de la Hramul Parohiei Buna Vestire din Latina (Protopopiatul Lazio III)







