Seleziona la tua lingua

Cerca

Hramul parohiei Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie

Din mila lui Dumnezeu și cu bucurie în suflete, Parohia Ortodoxă Română “Sf. Sf. Mc. Haralambie” din orașul Legnago, provincia de Verona, în zilele de 9 și 10 februarie 2024, a prăznuit pe ocrotitorul ei.

Cu această ocazie am avut în mijlocul nostru pe Preacucernicii preoți din parohiile: San Bonifacio, Valeggio sul Mincio și Negrar.

În cuvântul de învățătură ținut la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, părintele consilier Daniel Stângă, a subliniat virtuțile Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie precum și repere legate de viața și mucenicia sa.

Îndemnul final al predicii s-a axat pe urmarea sfinților și cunoașterea vieții lor, ca necesitate a dobândirii mântuirii.

Răspunsurile la strană au fost date de prea cucernicul arhidiacon Petrișor Efrem.

După Sfânta Liturghie, a urmat tradiționala agapă frățească, oferită de comunitatea credincioșilor noștri și frumos pregătită de gospodinele parohiei.

Dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate!