Hramul parohiei „Sfântul Proroc Ieremia” din Guidonia | PS Atanasie de Bogdania a săvârșit slujba Vecerniei

Bucuria cinstirii ocrotitorului parohiei a fost marcată sâmbătă, 30 aprilie 2022, în Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Proroc Ieremia” din localitatea Guidonia, din apropierea Romei, prin slujirea Vecerniei Marei de către Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Atanasie a vorbit despre situația în care s-a aflat Toma, unul dintre Apostolii Mântuitorului, în momentul în care a aflat că Domnul a înviat din mormânt: „El, Toma, nu s-a îndoit de această înviere, doar că el nu putea înțelege cum trupul acesta, plin de răni, mutilat, lovit, a putut să revină la starea inițială. Pentru dânsul era o taină de neînțeles și de aceea ardea dorința în el de a fi părtaș cu Domnul, de a-L atinge, de a fi împreună cu el. De fapt, Toma, suntem noi toți, cei de astăzi, care căutăm să fim părtași Domnului, să Îl facem parte din noi, prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Lui. De aceea să fim atenți la cuvântul evangheliei de astăzi, care mai adaugă o fericire la cele pe care noi le știm deja: «Fericiți cei ce n-au văzut, dar au crezut!»Această fericire, vă îndemn să o puneți la inimă și să luați aminte la ea. Urmarea acestei fericiri o facem la botez, prin nașii noștri, care se unesc cu Hristos în numele nostru”.
Preasfinția sa, referitor la hramul parohiei, a evidențiat faptul că „anul acesta, hramul parohiei se cinstește în perioada sărbătorii Învierii Domnului, mai exact în Duminica Sfântului Apostol Toma. Există o asemănare între Învierea Domnului și începutul parohiei de aici: Domnul a coborât întru cele mai de jos ale pământului ca să îl ridice pe om către mântuire, iar aici, la voi, din pământ ați ridicat biserică lui Dumnezeu. Am văzut ridicându-se de la pământ spre cer, sau mai bine spus, de la cer s-a coborât spre pământ, această biserică închinată Domnului. De aceea, să dăm slavă Domnului pentru toate binefacerile care s-au făcut aici”.
La final, Preasfințitul Părinte Atanasie a dăruit parohiei, din partea Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, ca semn al dragostei și al iubirii Preasfințitului Siluan și a Preasfinției sale, o părticică din moaștele Sfântului Proroc Ieremia. De asemenea, părintele paroh Sebastian Cosma a mulțumit Preasfinției sale pentru bucuria adusă parohiei, prin dăruirea sfintelor moaște și prin slujirea Vecerniei, un gând de aleasă prețuire fiind îndreptat Preasfinției sale, în pragul împlinirii a patru ani de slujire arhiereascăîn Biserica lui Hristos.
Parohia din Guidonia a luat ființă pe data de 28 martie 2010, în Duminica Floriilor, primind hramul „Sfântul Proroc Ieremia”, sfânt care se prăznuiește pe data de 1 mai. Preot paroh a fost numit Părintele Sebastian Cosma.Pe data de 4 mai 2015 s-aprimit aprobarea pentru construcția bisericii,iar pe data de 23 mai 2015 s-a săvârșit slujba punerii pietrei de temelie de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei,împreună cu un sobor de preoți. Din data de 6 mai 2019 s-au început lucrările la pictura sfântului altar și a turlei de către o echipă de pictori din România.







