Seleziona la tua lingua

Cerca

Hramul Parohiei "Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul" - Novara

Comunitatea din Novara a îmbrăcat haine de sărbătoare marți, 9 noiembrie, cu ocazia prăznuirii Sf. Ierarh Nectarie Taumaturgul, ocrotitorul parohiei.

Programul liturgic a debutat cu oficierea Vecerniei mari, luni seara, după care marți s-a slujit Utrenia și Sfânta Liturghie.

La acest evenimentul deosebit din viața comunității s-au alăturat 9 clerici din protopopiatele Piemonte 1 și 3.

În cuvântul de învățătură pr. Ioan Haba, parohul Bisericii "Sfântul Apostol și Evanghelist Matei" din Ciriè, a vorbit despre smerenia Sfântului Nectarie. "În textul evangheliei care s-a citit astăzi am auzit cum Mântuitorul Hristos îi fericește pe cei prigoniți pe nedrept. Una dintre florile Grădinii Raiului care a avut multe de îndurat de la cei apropiați este și Sfântul Nectarie. Nedreptățile primite cu gând smerit au rolul să ne întărească în credință. Omul smerit este cel care știe să se plece în fața celor mai mici și-n același timp are capacitatea să fie ferm în contextele care se impun. Îl rugăm pe Sfântul Ierarh Nectarie să ne ajute și nouă să devenim cât mai smeriți!"

 

La finalul Sfintei Liturghii, comunitatea a primit în dar o icoană cu Sfântul Ierarh Nectarie, la care credincioșii s-au închinat cu multă evlavie. După acest moment, părintele Cristian Ștefan, parohul comunității și protopop de Piemonte 3, a mulțumit lui Dumnezeu pentru toate darurile primite și celor prezenți pentru dragostea pe care o arată Sfântului Nectarie.

 

Parohia Novara a fost înființată în anul 2007.