Seleziona la tua lingua

Cerca

Hramul Parohiei Malta

Cu ajutorul Domnului și al ocrotitorului Parohiei noastre, Sf. Ioan Botezătorul, în data de 24 și 25 iunie am sărbătorit Nașterea Sf. Ioan Botezătorul, Hramul Parohiei noastre. Alături de noi, pentru prima dată, l-am avut prezent pe Arhimandritul Atanasie, vicarul Episcopiei noastre de la Roma.

La agapa frățească, care a urmat după Sfânta Liturghie, am avut alături câțiva cântăreți de muzică populară, veniți din România să ne aline dorul de țară: Marius Cristel Marin, Elena Cârneală, Laurențiu Ciorogaru, Virginia Ciorogaru, Tina Militaru, Ioan Chirilă, Adriana Câtescu și violonistul Daniel Mihai. Anul acesta am avut plăcerea să avem invitați și un grup de dansatori de muzică populară bulgari care locuiesc în Malta.

Dăm Slavă Bunului Dumnezeu pentru toate bucuriile avute în aceste zile!