Hramul parohiei din Fiumicino

Într-o atmosferă de bucurie duhovnicească, în duminica a-XI-a după Rusalii, parohia Sfântul Dionisie Exiguul din Fiumicino, şi-a sărbătorit hramul. O dată cu începutul anului bisericesc am săvârșit Sfânta Liturghie , şi toate cele rânduite, după care, s-a evocat personalitatea ocrotitorului parohiei noastre , scoțându-se în evidență importanța activității administrative şi științifice, pe care Sfântul Dionisie Exiguul, a desfăşutat-o în special la Roma, dar şi pe teritoriul de astăzi al Italiei.
A consemnat, pr. Cristian Olteanu, Fiumicino.







