Hramul parohiei din Borghesiana

Ca în fiecare an în data de 27 octombrie, Biserica Ortodoxă Română face prăznuirea Sfântului Cuvios Dimitrie din Basarabi, ale cărui sfinte moaște se cinstesc la Catedrala Patriarhală din București.
Prilej de bucurie a fost și la parohia ortodoxă română din Borghesiana (Roma VIII) unde credincioșii, departe de țară fiind, și-au cinstit ocrotitorul spiritual.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan Episcopul Ortodox Român al Italiei și cu purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Atanasie de Bogdania Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, sărbătoarea Sfântului Dimitrie din Basarabi a debutat cu slujba vecerniei oficiată de Pr. Bogan Petre, parohul comunității românești din Roma VI (Monterotondo-Tor Lupara), alături de alți preoți din parohiile românești învecinate.
În ziua de prăznuire a Sfântului Cuvios Dimitrie, Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoți sub protia Pr. Protopop Cristian Olteanu parohul comunității românești din Fiumicino și protopop de Lazio I.
Credincioșii au adus mulțumire Sfântului Cuvios Dimitrie pentru toate binefacerile revărsate asupra lor și asupra comunității românești din Borghesiana, rugându-se pentru semenii lor și pentru ca Dumnezeu să reverse pace și liniște în Sfânta Sa Biserică.
Pr. Paroh Nicolae Strugaru a adus mulțumire preoților care au răspuns invitației și tuturor celor care au ajutat la buna organizare a sărbătorii hramului, dăruind celor prezenți o iconiță cu chipul ocrotitorului lor.
Sărbătoarea s-a încheiat cu o agapă frățească la care a participat întreaga comunitate.







