Seleziona la tua lingua

Cerca

Hram în Parohia Sfântul Mucenic Bonifatie

În zilele de 16-19 decembrie, ne-am bucurat de întreită slujire, în cinstea ocrotitorului parohiei noastre - Sfântul Mucenic Bonifatie. Duminică, 16 decembrie, a fost ziua în care majoritatea credincioșilor au participat la sărbătoarea bisericii noastre. Ziua a fost marcată de săvârșirea Dumnezeieștii Liturghii și Festivalul Colindelor - faza protopopială.  La finalul slujbei, a urmat agapa frățească, pregătită cu dragoste de credincioșii parohiei noastre.

Marți, 18 decembrie, am săvârșit Slujba Vecerniei cu Litie, în cadrul căreia credincioșii prezenți și părinții slujitori au avut prilejul să trăiască măcar în parte bucuria cântărilor duhovnicești din tradiția Bisericii noastre. În semn de frățietate, au fost prezenți părinți atât din Protopopiatul Triveneto II,  PC. Pr. Vasile Corja - Padova II, cât și din Protopopiatul Triveneto I, PC. Pr. Mihail Damașcan - Conegliano, PC. Pr. Dumitru Negură - Dolo și PC. Pr. Ioan Grigore - Oderzo. După osteneala cântării, a urmat agapa frățească - moment de comuniune și de încurajare pentru tot ceea ce se lucrează pentru viața parohiei.

În data de 19 decembire, am săvârșit Sfânta Liturghie și pomenire pentru ctitori.

Pentru toate mulțumim Lui Dumnezeu și îl rugăm pe Sfântul Mucenic Bonifatie să mijlocească pentru mântuirea noastră.

Pr. Daniel Stîngă