Seleziona la tua lingua

Cerca

GRUPUL NEPSIS DE LA PAROHIA SF. CRUCE TORINO 2 –

MIC SPECTACOL DEDICAT FEMEII CREȘTINE ÎN CINSTEA DUMINICII SFINTELOR FEMEI MIRONOSIȚE

Hristos a Înviat!

 

Cu ajutorul lui Dumnezeu, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române și la îndemnul părintelui Protopop Lucian Roșu, tinerii Neptici de la Parohia Sf. Cruce Torino 2, au organizat în cinstea Duminicii Sfintelor Femei Mironosițe, un mic spectacol dedicat cu precădere femeii creștine.

Tinerii neptici, după participarea activă la Sf. Liturghie prin darea răspunsurilor la strană, au prezentat un program de cântece și poezii pline de înțeles duhovnicesc, despre Patimile Domnului, despre Înviere, pentru a aduce în suflete armonia primăverii, lumina, credința și recunoștința față de bunătatea lui Dumnezeu care a pătimit și a înviat pentru noi. Partea principală a spectacolului concentrând cântece și poezii dedicate mamei și părinților, încheind apoi cu un cântec deosebit Imnul Tinerilor Ortodocși / ITO 2017.

La finalul spectacolului Pr. Lucian a felicitat tinerii tineri neptici pentru voinţa, efortul şi dragostea pe care le-au demonstrat de-a lungul timpului, străduindu-se să bucure inimile ascultătorilor şi astfel să trăiască şi ei din veşnica bucurie a Învierii. ”Spectacolul de astăzi, a fost un Dar special pentru mamă, pentru femeia creștină, pentru părinți și pentru familia creștină, în Lumina cea Sfântă a Învierii.”

Pr. Lucian de asemenea a subliniat că ”ceea ce ne ține împreună, nu sunt chitarele, nici cântecele, ci Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Sf. Liturghie este cea care ne dă putere să mergem mai departe.”

Printre altele părintele ne-a mai spus că ”fiecare dintre noi a primit de la Dumnezeu un mare dar: Libertatea. Libertatea nu înseamnă să facă fiecare ce vrea, libertatea înseamnă să te miști în raport cu Dumnezeu și în raport cu aproapele, cum place lui Dumnezeu și cum bucură pe aproapele, aceasta nefiind o libertate condiționată, ci o Libertate în har, în frumos. A fi liber înseamnă a merge cu capul sus, cu fruntea senină, cu zâmbetul pe față și cu dragoste în inimă.”

În încheiere, părintele i-a felicitat pe părinții copiilor: ”Felicitări pentru acești copii minunați pe care îi ajutați să trăiască frumos și liber!”

 Mulţumindu-I lui Dumnezeu pentru ajutorul şi puterea pe care ni le-a dat până acum, Îl rugăm să ne ocrotească, să ne înţelepţească şi să ne dea în continuare har spre a lucra cele bune şi folositoare.

 

A consemnat Diaconița Nicoleta Istina