Grupul coral Pro Domine cu colinda la Consulatul General al României din Torino

În seara zilei de 19 decembrie 2024, preoți din Protopopiatele Piemonte I și III, care alcătuiesc grupul coral Pro Domine, condus de părintele protopop Marius Floricu, au adus vestea Nașterii Domnului în Consulatul General al României la Torino. Părinții au fost întâmpinați cu multă dragoste de domnul consul Cosmin Dumitrescu care s-a bucurat să-i primească în această “casă a tuturor românilor „ unde au adus, într-o armonie deosebită, vestea cea bună a Nașterii Lui Hristos
Întreg personalul consular și-au deschis larg porțile sufletelor și au ascultat cu drag colindele cântate de părinți, oferind în schimb tradiționalele daruri de colaci, nuci și mere.
La final, părintele protopop, a dăruit fiecărui membru din consulat un calendar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei pe anul 2025 și a mulțumit gazdelor pentru primire, asigurându-i pe toți că această tradiție a colindatului va rămâne mereu ca împărtășire a bucuriei și a dragostei lui Dumnezeu.
A consemnat pr Valeriu Andrei Grosu







