Finalizarea proiectului “Reabilitarea exterioară a Mănăstirii Nașterea Maicii Domnului - Spilimbergo”

La sfârșitul lunii septembrie au fost finalizate lucrările de restaurare și înfrumusețare la Mănăstirea Ortodoxă Română “Nașterea Maicii Domnului” din Spilimbergo, prevăzute în proiectul Reabilitarea exterioară a Mănăstirii “Nașterea Maicii Domnului” - Spilimbergo, finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
Prin acest proiect s-a urmărit renovarea exterioară generală a mănăstirii prin schimbarea tâmplăriei locașului de cult (geamurile), izolarea pereților exteriori, aplicarea tencuielii decorative și lucrări de înfrumusețare a fațadelor precum și realizarea a două coridoare din lemn la intrările în locașul de cult, așa încât ansamblul monahal să reflecte identitatea națională și religioasă a poporului român în partea de nord a Italiei.
Pe termen lung, proiectul acesta va oferi o infrastructură eficientă din punct de vedere energetic, care va deservi buna funcționare a așezământului monahal precum și a activităților de susținere a tradiției, culturii și spiritualității ortodoxe românești desfășurate în cadrul acestuia.







