Ziua de duminică 12 octombrie, a fost o zi sărbătoare frumoasă pentru comunitatea noastră. În cadrul Festivalului „Din inimă de român”, am organizat și desfășurat, două momente care s-au îmbinat foarte armonios: „Ziua Recoltei” și „Festivalul Portului popular”.
Sub emblema Zilei Recoltei, am sărbătorit rodul muncii de peste an, cu bucurie și recunoștință. Enoriașii, pe care i-am numit în mod simbolic, gospodari și gospodine, au venit cu coșurile pline, frumos împodobite cu legume și fructe, cu bogățiile toamnei. Prin această sărbătoare, ne-am înălțat inimile către Dumnezeu, mulțumindu-i pentru darurile primite. Munca noastră este binecuvântată, iar toamna ne răsplătește cu roade bogate și frumoase, de folos pentru toți. Astfel, Ziua Recoltei este în fiecare an, un prilej de mulțumire, de împărtășire a belșugului pământului și de mulțumire lui Dumnezeu pentru grija Sa părintească.
În cadrul Festivalului Portului popular, au participat copii și tineri alături de părinții lor, îmbrăcați în frumoase costume tradiționale autentice, din toate zonele țării. Evenimentul s-a desfășurat într-o atmosferă plină de culoare și bucurie, pe fundalul unor melodii populare la fel de autentice. Fiecare participant a adus un strop de tradiție și continuitate, transformând festivalul într-o sărbătoare memorabilă a culturii noastre.
De asemeni, copiii și tinerii, au participat la un atelier de creație tematică. Au realizat din semințe de toate culorile. tablouri autumnale de o frumusețe și cromatică deosebită. Observați în imaginile publicate, armonia culorilor semințelor așezate artistic, într-un mod care vorbește de la sine despre îndemânarea copiilor, despre originalitate și despre dorința de a realiza lucruri frumoase, folosind mijloace dintre cele mai simple.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
A consemnat preoteasa Maria Postolache
Foto credit: Episcopia Italiei







