Seleziona la tua lingua

Cerca

Festivalul Bucuriei – Lazio I

259 lazio1

Duminică, 2 Iunie-2024, a avut loc Festivalul Bucuriei, faza Protopopială, la care au participat 4 parohii din Protopopiatul Lazio I.

Gazda din acest an al acestui minunat eveniment, a fost Parohia Roma Trullo, cu hramul Sfântul Ierarh Martin Mărturisitorul Episcopul Romei,

Luându-și în serios rolul de gazde, tot copiii Parohiei Roma Trullo au fost și cei care au deschis festivalul, sub conducerea doamnei profesoare Lucia Ileana Pop, prezentând audienței 3 scenete scurte, care au stârnit amuzamentul și ropote de aplauze.

Au urmat copiii și tinerii din Parohia Roma Borghesiana, care au venit însoțiți de Părintele Paroh Nicolae Strugaru și care au încântat printr-un program de cântece religioase, dar și cântece ale copilăriei, purtând mulțimile de oameni pe valurile nostalgiei, undeva departe, în liniștea inocenței pruncii a fiecăruia.

În continuarea programului, au urcat pe "scenă" tinerii, deja consacrați, ai parohiei Roma III, care au venit însoțiți de părinții Ciprian Baltag și Ioan Gherasimescu. Ca de fiecare dată, acest frumos grup, care reprezintă și nucleul Nepsis din zona Lazio, au arătat maturitate și siguranță pe cântări, sub conducerea Părintelui Paroh Ciprian Baltag.

În încheiere, publicul numeros s-a delectat cu un frumos recital la pian oferit de către Parohia Fiumicino, prin persoana domnișoarei Delia Amiri, însoțită de însuși Părintele Protopop, Cristian Olteanu.

După spectacol, cu toții s-au bucurat de momentul important în care ne aflăm și anume, Învierea Domnului și au servit din agapa pe care Părintele Paroh Andrei Petru Aslan, împreună cu Comitetul Parohial al parohiei pe care o păstorește, au pregătit-o special pentru acest eveniment.

Parohia care va merge să reprezinte Protopopiatul Lazio I la faza eparhială, a fost desemnată Parohia Roma III.

Îi dăm Slavă lui Dumnezeu pentru toate și pentru că ne binecuvintează cu aceste momente înălțătoare și le mulțumim tuturor parohiilor participante pentru jertfa și dăruirea de care au dat dovadă.

Hristos a Înviat!