Seleziona la tua lingua

Cerca

Festivalul Bucuriei în Protopopiatul Emilia Romagna 1

 

'' Înca nu e prea târziu ,

un copil să ascultați...

Să iubiți ca un copil,

și vom fi cu toți salvați! ''

 

Vineri, 2 iunie după Sf. Liturghie, s-a organizat Festivalul Bucuriei în Protopopiatul Emilia Romagna 1, gazdă fiind Parohia Sf. Daniil Sihastrul din Piacenza.

Am avut parte de cântec, joc, balet, teatru, poezii, performanțe artistice și multe altele prin care cei mici și cei mai mari s-au exprimat așa cum a simțit fiecare ca să aducă aminte tuturor că Bucuria sălășluiește în acela ce știe să asculte glasul copilului din sine.

La partea artistică au evoluat următoarele parohii: Parma, Modena, Imola, Budrio, Piacenza, Reggio Emilia, Bologna I, Bologna Vest.

La secţiunea artă plastică locul I, II, III a fost acordat parohiei Imola.

La secţiunea sport ( fotbal), categoria 8-13 ani locui I - Piacenza şi locul II - Imola; categoria 14-18 ani locul I - Piacenza şi locul II - Imola.

La secţiunea sport ( tenis de masă), toate trei locuri acordate parohiei Imola.

S-a decis de comun acord ca la partea artistică, parohia Piacenza să meargă la Moncalieri.

 

Cu adevărat copilăria e o lume a bucuriei, căci Bucuria e în mijlocul celor cu suflet curat.

Evenimentul a luat sfârșit cu "hora satului" ce pe unii i-a trimis cu amintirea la locurile natale și bucuria din viața simplă a străbunilor, iar altora le-a pictat un portret al zestrei neamului căruia aparțin.

 

 

A consemnat o tânără Nepsis Maria Tătaru