Explicarea Sfintei Proscomidii în Parohia Roma III

În parohia Înălțarea Sfintei Cruci din Roma s-a desfășurat Duminică, 22 octombrie 2023, Sfânta Proscomidie cu explicații. Deși, de obicei, această primă parte a Dumnezeieștii Liturghii se desfășoară în Sfântul Altar, de data aceasta credincioșii prezenți au putut vedea și auzi toate etapele slujirii și rugăciunile săvârșite, în mod excepțional, în mijlocul bisericii.
Creștinii parohiei au putut, așadar, aprofunda elemente legate de semnificația darurilor euharistice, prefigurări vechi-testamentare ale Tainei Sfintei Euharistii, vasele liturgice, prescurile pe care credincioșii le oferă la Sfântul Altar în fiecare Duminică.
În cadrul acestei cateheze au putut rememora momentele petrecute de Domnul împreună cu Apostolii la Cina cea de Taină, înțelegând primirea Sfintei Euharistii ca o prezență a Domnului în noi și cu noi până la sfârșitul veacurilor.







