Excursia copiilor Parohiei “ Înălțarea Sfintei Cruci “ Torino II la Orta San Giulio și la Lago d’Orta , provincia Novara

“Dragostea este bucuria de a face altora bucurie” ( Sf Ioan Gură de Aur), iar când dragostea este îndreptată spre copii, bucuria lor devine bucuria tuturor.
Astfel Joi 15 Iulie, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, episcopul Italiei, a Preasfințitului Părinte Vicar Atanasie de Bogdania și a părintelui paroh Gabriel Burcescu, aproximativ 40 de copii și tineri , însoțiți de doamnele catehiste și de câteva mame , au trăit bucuria unei zile de vacanță ” altfel” făcând o excursie la Orta San Giulio , pe urmele lui San Giulio D’Orta.
Pelerini prin acele locuri cât și pe mica insulă care ii poartă numele, am călcat pe urmele lui San Giulio, cel care, în epoca romană , pornind din insula Egina ajunge să încreștineze și să edifice pe pământul Italiei 100 de biserici, ultima fiind ridicată pe mica insulă aflată in mijlocul Lacului D’Orta, ca încununare a călătoriei sale dintr-o insulă până la aceea in care a rămas pentru totdeauna.
Dăm slavă lui Dumnezeu pentru minunata zi în care ne-am bucurat împreună și pentru frumoasele amintiri ce vor rămâne ,peste ani, hrană pentru sufletele noastre.
A consemnat d-na preoteasă Amalia Roșu.







