Seleziona la tua lingua

Cerca

 În seara zilei 26 iunie 2025, la Accademia di Romania din Roma, a avut loc conferința „Europa: rădăcinile creștine. Cei doi plămâni ai săi”, organizată de Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun și Ordinul Suveran de Malta, sub patronajul Consiliului Conferințelor Episcopale din Europa (CCEE).  Evenimentul a reunit numeroși lideri religioși și diplomați care au luat cuvântul sau au susținut prelegeri despre identitatea culturală și spirituală a Europei în lumina patrimoniului său creștin. Printre vorbitori care au conferențiat s-au numărat Cardinalul Angelo Bagnasco (ex-președinte CEI și ex-președinte CCEE) și Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Au fost abordate numeroase aspecte definitorii ale Europei, mergând de la aspectul istoric, până la cel filosofic, spiritual, teologic și social. Toate discursurile au subliniat necesitatea și indisolubilitatea colaborării dintre creștinii catolici, ortodocși sau greco-catolici, pentru propovăduirea adevărului de credință revelat întregii lumi și Europei implicit, de însuși Mântuitorul Iisus Hristos.

Pentru aceasta Bisericile creștine din Europa sunt chemate să lucreze împreună și pentru promovarea valorilor creștine, precum iubirea, compasiunea sau solidaritatea umană, elementele fundamentale ale coeziunii sociale și ale dezvoltării durabile a Europei contemporane.

În cadrul lucrărilor au mai luat cuvântul: E.S. George Bologan, Ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, Mons. Flavio Pace, Secretar al Dicasterului pentru Promovarea Unității Creștine Mons. Antonio Ammirati, Secretar General al CCEE. Conferința care s-a bucurat de o extraordinară participare a fost moderată de jurnalistul vaticanist Andrea Gagliarducci.