Seleziona la tua lingua

Cerca

Duminica Sfântului Apostol Toma | Slujire arhierească în parohia „Sfântul Apostol Andrei" din Ladispoli

Duminică, 5 mai 2019, la prăznuirea Sfântului Apostol Toma, a Sfântului Efrem cel nou și a Sfintei Mare Muceniță Irina, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a  Italiei, a slujit Dumnezeiasca Liturghie la Parohia Sfântul Apostol Andrei din Ladispoli, protopopiatul Lazio 1 Centru - Vest.

În predică, Preasfinția sa a amintit că pentru noi ortodocșii, cea mai importantă sărbătoare este cea a Învierii Domnului pentru că este o invitatie pentru om de a învia și a se îndumnezei. De asemenea, a vorbit că mărturisirea lui Toma din evanghelia acestei duminici a Penticostarului sau Triodul cel luminos  - „Domnul meu și Dumnezeul meu”, se încadrează într-o triadă de mărturisiri alături de cea a lui Natanael  - Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu ești Împăratul lui Israel (In. 1, 49) și a lui Petru Apostolul „Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui viu”. Printre altele, Preasfințitul a menționat faptul că dorința lui Toma de a avea o dovadă a învierii Domnului este o atitudine dreaptă a fiecărui credincios chemat să facă experiența concretă a credinței sale.

După Sfânta Liturghie a urmat o agapă frățească de bucuria împreună slujirii și de mulțumire lui Dumnezeu pentru darurile Sale la care Preasfinția Sa a fost rugat să dea celor prezenți un cuvânt despre importanța slujirii aproapelui. Vizita pastorală a fost încheiată într-o atmosferă de bucurie sfântă. 

 

A consemnat pr. Lucian Birzu