Seleziona la tua lingua

Cerca

Donare de sânge în Parohia Înălțarea Sfintei Cruci din Roma

42 roma3

În spiritualitatea ortodoxă, atunci când se vorbește despre lupta duhovnicească de despătimire, Părinții folosesc expresia: "Dă sânge şi primeşte duh!”

Aceasta înseamnă că trebuie să ne nevoim luptând cu toate poftele păcătoase ale trupului şi ale sângelui, cu tot ceea ce înaintașii noștri ne-au transmis ca moștenire pătimașă și cu tot ceea ce noi înșine am hrănit, lăsându-ne purtați de patimi.

Lupta noastră duhovnicească este de a aduce trupul, mintea şi inima sub ocârmuirea Duhului lui Dumnezeu.

Au dat sânge și au primit duh și cei care Duminică, 2 februarie 2025, în parohia Înălțarea Sfintei Cruci au dăruit aproapelui, care se află în grea suferință în spital, din sângele lor.

O jertfă săvârșită în numele lui Hristos pentru persoane necunoscute, ce au poate altă limbă, altă cultură, altă credință, altă culoare a pielii sau altă concepție de viață decât noi.

Dar au fost purtați de dragostea Celui care și-a dat sângele pentru noi pe Cruce.

Inițiativa de donare de sânge s-a organizat în colaborare cu Asociația La Rete di tutti, prin Sectorul social al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.