Seleziona la tua lingua

Cerca

Dar din dar se face rai - Parohia Massa

Hristos a înviat!

Cu îngăduința Domnului și binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în perioada 8 martie - 22 aprilie s-au desfășurat mai multe activități sociale în cuprinsul Parohiei Ortodoxe Române „Învierea Domnului” din localitatea Massa.

În Joia Mare, s-au împărțit credincioșilor Paștile la care, din dragostea oamenilor, s-au adăugat câte un ou roșu și cozonac, numărând peste 150 de pachete.

În prezent pregătim un transport conținând rechizite, alimente, hăinuțe și jucării pentru o grădiniță din țară, precum și mai multe colete cu haine și alimente pentru frații noștri aflați în neputință.

Mulțumim mult-înduratului Dumnezeu pentru toate binecuvântările sale cele arătate și cele ascunse și credincioșilor pentru dragostea jertfelnică!

 

 

                                                                                                       Pr. Dragoș Pavel