Seleziona la tua lingua

Cerca

„Crucea Sfântului Apostol Andrei”, un dar de mare preț

Din mila și purtarea de grijă a lui Dumnezeu, din voia Sfinților și cu binecuvântarea Prea Sfințitului Siluan, Episcopul Italiei, m-am învrednicit ca în 30 noiembrie, ziua de naștere în Împărăția lui Dumnezeu a Sfântului Apostol Andrei, să mă închin și să mă rog la moaștele sfântului. Acestea se găsesc în Catedrala Arhiepiscopală din Galați. După aproape 20 de ani de când nu am mai participat la sărbătorile Galațiului și cele dedicate Sfântului Andrei, m-am așezat la rând ca orice pelerin pentru a mă închina la moaștele sale. În momentele de așteptare în mintea mea se derulau episoade ale venirii mele în cetatea sfântului, de la hirotonia întru diacon, apoi ca preot hirotonit de Înalt Prea Sfințitul Casian. Îmi câteva fracțiuni de secundă am revăzut lucrările de reînnoire a catedralei episcopale, glasurile tinerilor seminariști ce psalmodiau la strană, colegii preoți și diaconi de la altar, rugăciunile și predicile Prea Sfințitului Arhiepiscop, catehezele duminicale, privegherile, conferințele academicienilor, istoricilor și ale marilor personalități, liturghiile praznicale, săptămânale și cele dedicate sfinților, precum și multe alte evenimente, care m-au format ca preot. N. Crainic vorbește despre o nostalgie a originilor, care se găsește în fiecare dintre noi. Dar păstorul este în mijlocul turmei sale, așa că eu și soția ne întâlnim cu Înalt Prea Sfințitul Arhiepiscop Casian, îi sărutăm dreapta, ne îmbrățișăm, începem să vorbim, iar în contextul discuțiilor vorbim despre tânărul Marcel Ionașcu, ce se află în tratament oncologic la Spitalul Humanitas din Milano. Stabilim ca pentru următoarea zi, pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României, să vorbim mai multe. Ne întâlnim la Palatul Arhiepiscopal, unde în prezența a trei personalități ale orașului Galați, într-o atmosferă caldă și plăcută, Înalt Prea Sfinția Sa îmi aduce un dar și îmi spune că este Crucea Sfântului Apostol Andrei, cea mai înaltă distincție pentru preoți. Rămân emoționat, uimit și nu găsesc cuvinte de mulțumire, față de părintele Arhiepiscop care m-a hirotonit și format. Bucuria stă în gestul și darul în sine, dar și în cinstea de a purta Crucea celui întâi chemat dintre Apostoli, Apostolul Neamului Românesc. Dau slavă lui Dumnezeu pentru toate darurile Sale și aduc mulțumiri Înalt Prea Sfinției Sale Casian pentru darul făcut cât și pentru oportunitatea ce mi-a dat-o de a publica la Editura Arhiepiscopiei cartea ”Tradiția Rediviva”, volum care analizează patrimoniul imaterial, tradițiile, sărbătorile, muzica și folclorul neamului nostru.

Slavă și mulțumire lui Dumnezeu pentru toate!

Pr. Paroh Pompiliu Nacu

Parohia ”Toți Sfinții” din Milano Nord-Monza