Seleziona la tua lingua

Cerca

Credincioși din Catania, în pelerinaǰ la Amalfi și Salerno 

129 catania

"Fiu al Galileii și frate al lui Petru, întâi ai fost chemat, Andrei cel minunat"..

Românii chiar dacă sunt călători prin lumea largă, rămân atașați de ocrotitorul țării lor, cel care a încreștinat poporul ce trăiește în jurul munților Carpați, până la Dunăre și mare.

Credincioșii ortodocși români din Catania, ce se roagă în îndepărtata Sicilie, au pornit din nou la drum în acest post.

Un drum spiritual de parcurgere împreună, pentru a treia oară, a Noului Testament până la Înviere.

Un drum prin care s-au apropiat mai mult de apostoli și de Hristos, pe drumul spre Golgota.

Un drum în care au înțeles cât de important este sufletul omenesc, atât de mult neglijat.

Din acest motiv părintele paroh Mihai Gabriel Ichim a organizat pelerinajul la AMALFI, pe urmele sfinților Apostoli Andrei și Matei.

După o noapte de drum cu autocarul, credincioșii din parohia "Sfânta Muceniță Agata" au ajuns în zori la Salerno.

Vântul puternic nu a permis călătoria pe mare, mai departe, asa cum era programată, pentru ca pelerinii să participe la Sfânta Liturghie la moaștele Sfântului Apostol Andrei în catedrala din Amalfi.

Părintele Alexandru de la parohia din Salerno începuse deja acolo sfânta proscomidie.

Rugăciunile pelerinilor s-au ridicat din nou la cer:

" Sfinte Apostole Andrei, roagă-te pentru noi"!

Așa că sfântul Andrei pescarul de oameni a trimis mult ajutor credincioșilor.

Cu două autobuze pelerinii au parcurs, coasta amalfitană, uimiți de peisajul mirific ce era descoperit cu fiecare din cele 1300 de curbe ale șoselei.

Împodobiți în cele mai prețioase veșminte pe care le-au avut- cele ale neamului lor românesc- cu flori în mâini și sufletul plin de emoții, credincioșii au ajuns în sfârșit la Amalfi.

Catedrala ocupă întreaga piață ce o adăpostește.

Chiar în centru se află o impunătoare statuie ce îl prezintă pe Apostolul Andrei cel dintâi chemat, având crucea X în spate, ce amintește de moartea sa mucenicească.

Pelerinii au adus la rândul lor în dar o cruce X plină de flori.

Scara monumentală lasă privirii să contemple măreția bisericii construite în stil bizantin, amprenta celor ce au trăit pe aceste meleaguri.

Cu fiecare treaptă ce o urcă, pelerinul uită de oboseală, uită de gândurile omenești și urcă spre cer, lăsând în urmă eșecurile, neîmplinirile, necazurile, păcatele, deșertăciunea acestei lumi.

Încă de la intrare sufletul este copleșit de o lumină dumnezeiască.

O impresionantă statuie de argint, cu bustul sfântului Andrei ce adăpostește moaștele sale, întâmpină pe toți cei ce au sansa de a ajunge în catedrala din Amalfi.

Pașii grăbiți pentru a ajunge în acest loc sfânt se opresc.

După patrusprezece ore de drum, ceasul se oprește și nu mai ticăie, căci Timpul s-a oprit... nu există decât prezent, un prezent în veșnicie.

Cu răsuflarea tăiată credincioșii sunt copleșiți de har în capela cu relicvele sfinților.

Cea mai mare parte a capului Sfântului Andrei se află chiar deasupra altarului. Se pot vedea  ușor moaștele Sfântului Vasile cel Mare, Ștefan, Laurențiu, dar și ale Sfintelor Maria Magdalena și Ecaterina.

De jur împrejur pe două rânduri, așezati ca într-o lojă, sunt alte moaște asezate în busturi din piatră ale sfinților și mucenicilor ce parcă i-ar privi pe cei de față.

Este prezentă chiar și ocrotitoarea parohiei, Sfânta Agata.

Într-o biserică niciodată oamenii nu sunt singuri, dar acum la Sfânta Liturghie cu atâtea sfinte moaște de față, capela s-a umplut de Duh Sfânt.

Sufletele credincioșilor s-au împletit cu cele ale fraților, copiilor, părinților, bunicilor pe care i-au purtat în rugăciune până acolo.

Prezentul și trecutul au intrat în veșnicie. Viața și moartea au adus Învierea căci este... 

HRISTOS ÎN MIJLOCUL NOSTRU!

Și în liniștea întregii catedralei a răsunat din capelă răspunsul credincioșilor din Catania:

ESTE ȘI VA FI.

La finalul Sfintei Liturghii pelerinii au primit premiul cel mare pentru jertfa lor-TRUPUL și SÂNGELE DOMNULUI cu  pace și bucurie sfântă.

Apoi au coborât chiar în cripta unde se află mormântul Sfântului Andrei. Duioase cântări au înălțat și acolo.

Peste o oră, în Salerno de această dată, aceiași pelerini se închinau la mormântul Sfântului Apostol Matei, în cripta de o frumusețe fără egal, din catedrala ce-i poartă numele.

Toate neamurile mulţumim ţie, mărite Apostole Matei, că prin cuvântul Evangheliei, pe care tu cel dintâi l-ai cuprins în scris, de la pământ la cer ne-ai ridicat, şi de la slujirea vrăjmaşului depărtându-ne, la cunoştinţa Adevăratului Dumnezeu ne-ai adus.

Slăvă Ție, Doamne, pentru toate binefacerile primite în acest pelerinaj!

Multumiri părintelui Alexandru pentru tot sprijinul acordat!

A consemnat preoteasa Geta Ichim