Seleziona la tua lingua

Cerca

În perioada 7-14 iulie, un grup format din 34 de copii și 4 voluntari din Parohia Sfântul Mucenic Bonifatie a participat la Tabăra Arc, Ediția a 17-a, Arcul de Triumf - București, organizată de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.Experiența a fost una deosebită, copiii bucurându-se de vederea unor locuri reprezentative pentru istoria  Bucureștilor  și a României, în general. 

În afara vizitelor la muzee (Muzeul Antipa, Muzeul Arcul de Triumf, Palatul Mogoșoaia și Patul Cotroceni), copiii s-au bucurat de o experiență aparte prin vizitarea sediului Televiziunii Române (TVR), unde au avut ocazia să vadă pe viu cum se desfășoară un jurnal de știri. De asemenea, au avut șansa de a vizita Studioul nr.4, din care s-au făcut primele transmisii în direct, în timpul Revoluției din '89.

Duminică, 12 iulie, s-au bucurat de vizitarea Catedralei Patriarhale, de închinarea la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie și de participarea la Dumnezeiasca Liturghie.

Programul general al taberei a fost completat și animat de activități sportive, culturale și spirituale. Aducem mulțumiri alese întregii echipe a Departamentului Românilor de Pretutindeni și tuturor celor implicați în acest proiect, proiect care în mod real îi ajută  pe copiii români de peste hotare să-și prețuiască și mai mult țara și valorile ei perene.

Dumnezeu să binecuvânteze România!

A consemnat Pr. Daniel Stîngă, Consilier eparjial și paroh la San Bonifacio.

 

There are no images in the gallery.

Foto credit: Episcopia Italiei