Seleziona la tua lingua

Cerca

Conferința părintelui Prof. Univ. Dr. Vasile Mihoc în parohia Veneția 1  - Zelarino

 103 venezia

La invitația părintelui protopop Avram Matei, parohia Venezia 1 – Zelarino și preoții din protopopiatul Triveneto 1, au avut cinstea și bucuria să-l aibă în mijlocul lor pe părintele profesor universitar doctor Vasile Mihoc, din Sibiu. În seara zilei de 9 martie, părintele profesor Vasile Mihoc a ținut o conferință intitulată „Despre Sfinți, despre cinstirea Sfinților și a Sfintelor icoane”. Din cuvântul sfinției sale, lăsăm mai jos câteva rânduri.

„Toate sinoadele au avut ca temă centrală, o singură idee „Cine este Hristos? Toate ereziile au apărut ca obiecție sau curente ce au atacat dumnezeirea lui Hristos.”

„Sfinții Părinți, participanți la Sinoade, nu au făcut exegeză sau creații teologice, ci doar au fost martori ai învățăturii moștenite de la înaintași, de la Părinții din vechime. Asupra lor stătea responsabilitatea de a transmite ceea ce moșteniseră”.

„Ce este Harul? Harul, de fapt, este Hristos Însuși care ni se dăruiește! Duhul Sfânt, ia din Hristos și dăruiește oamenilor, „Din al Meu va lua și vă va da vouă... (Ioan 16, 14)”. Sfinții sunt foarte puternici pentru că au harul, îl au pe Hristos”.

„...În Apocalipsă Hristos nu apare niciodată singur, ci cu toată pleiada sfinților. Sfinți din toată lumea și neamurile și de toate națiile. La Voroneț există o scenă în care printre cei mântuiți apar și evrei și păgâni, împreună cu Moise care li-L arată pe Hristos. Hristos este numit mesitis - mijlocitor în epistola către Evrei, dar acolo și Moise este numit mijlocitor, sfântul Pavel, însă, arată în această epistolă superioritatea absolută a lui Hristos față de îngeri și față de Moise. Sfinții sunt și ei mijlocitori, dar ei mijlocesc prin rugăciunea lor”.

„Teologia icoanei aparține doar Bisericii răsăritene. De ce avem icoane? Într-adevăr, evreii nu puteau reprezenta pe Dumnezeu, dar Dumnezeu Cel nevăzut S-a arătat, Hristos a luat chip de om, și noi reprezentăm ceea ce am văzut. Cei care neagă icoana, neagă întruparea lui Hristos, erezia iconoclastă a atacat, deci, dumnezeirea lui Hristos”.

„Astăzi, unii teologi liberali, sunt mai rătăciți decât Arie chiar, pentru că îl dezbracă pe Hristos cu totul de dumnezeirea Sa. Unul din Anglicani, încerca să argumenteze că Hristos este un om, dar că Biserica l-ar fi făcut Dumnezeu. Măcar Arie îl considera pe Hristos prima creatură a lui Dumnezeu, liberalii însă, iată, nici măcar atât...”

„În grădina Ghetsimani, Hristos s-a rugat cu strigăte, lacrimi și sudori de sânge Tatălui, să treacă de la El paharul...Hristos este Dumnezeu, dar ca om a trecut printr-o mare ispită, frica de moarte... Ne putem întreba – L-a ascultat Dumnezeu pe Fiul Său? A răspuns rugăciunii Lui? Răspunsul este, da, L-a ascultat. Dumnezeu l-a izbăvit de angoasă, de aceea a ieșit cu putere în fața soldaților, pentru că nu-i mai era frică. Dumnezeu L-a întărit”.

După frumosul cuvânt, părintele a răspuns cu mare dragoste întrebărilor pe care i le-au adresat preoții și credincioșii prezenți, părintele aducând multă lumină în conștiințele noastre prin răspunsurile sale deosebite. Mulțumim parohiei gazdă pentru această seară binecuvântată și plină de har!

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!