CONCERT DE CRĂCIUN LA CASALE MONFERRATO
Cu voia Bunului Dumnezeu, vineri 21 decembrie 2018, Grupul Psaltic “Dynamis” împreună cu Corala polifonică “Anghelos” de la Parohia “Sfânta Cruce” - Torino II, conduse de părintele pr. dr. Iustin-Iulian Androne, au încântat printr-un concert de colinde și muzică psaltica bizantină credincioșii ortodocși și catolici prezenți în această seară în Catedrala Sant’Evasio (Duomo di Casale Monferrato).
Prima parte a serii a fost dedicată repertoriului specific bizantino-psaltic, iar in cea de a doua parte a serii colindelor naționale și pieselor internaționale. Alături de credincioșii prezenți, am salutat și prezența autorităților locale, printre care enumerăm pe, Excelența Sa Monseniorul Gianni Sachi vescovo de Casale Monferrato, locotenentul Salvatore Puglisi comandantul companiei de Carabinieri din Casale Monferrato, doamna consilier Ornella Caprioglio, reprezentantul din partea primăriei din Casale, monseniorul Francesco Mancinelli rectorul del Santuario Diocesano MADONNA DI CREA, di Serralunga di Crea reprezentantul curiei din Casale ca și delegat pentru ecumenism.
La sfârșitul concertului de colinde, grupul de colindători au fost invitați la o mică agapă. Mulțumim pe această cale colindătorilor pentru prezența lor în mijlocul credincioșilor din orașul nostru.
Dăm Slavă Bunului Dumnezeu pentru toate.
A consemnat pr. paroh Șutic Marius Călin – Casale Monferrato







