Seleziona la tua lingua

Cerca

Centenarul Marii Uniri şi Ziua naţională a Romaniei în Parohia Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica-Viterbo

Duminică 2 decembrie, la sfârşitul Sfintei Liturghii, copii din parohia Sfântului Ierarh Calinic, au prezentat un program de cântece prin care au adus celor prezenţi  o fărâmă de bucurie şi emoţie prilejuite de aniversarea a  100 de ani de la Marea Unire din 1918.

Admiraţia pentru copii familiilor din comunitatea noastră este mare, mai ales pentru faptul că toţi sunt născuţi şi cresc departe de Romania, şi cu toate acestea reuşesc atât de bine să prezinte şi să reprezinte tot ceea ce este mai bun şi mai frumos în poporul nostru.

Trecutul glorios al ţării noastre, prin efortul nostru al tuturor de a ne păstra identitatea naţională şi credinţa ortodoxă şi prin preocuparea de a le transmite copiilor noştri, cu siguranţă va avea şi viitor.

a consemnat Joian Bianca Andreea