CATEHEZĂ CU FAMILIILE ȘI ADULȚII ÎN PAROHIA ROVIGO

În fiecare vineri seara, credincioși ai Parohiei Ortodoxe Române "Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț" din Rovigo se întâlnesc cu preotul la Cateheza cu familiile și adulții pentru a discuta împreună pe teme de interes și actualitate.
Cateheza din săptămâna aceasta a fost dedicată familiei creștine și provocărilor acesteia. Cei prezenți au povestit modul în care și-au întemeiat familia, cum au evoluat raporturile între ei și rudeniile lor, încheind cu o concluzie desprinsă din experiența acumulată în decursul vremii.
În toate aceste discuții s-a menționat cât de importantă este credința în Dumnezeu și viața de familie care are în centru pe Hristos, Cel care ne învață cum să ne iubim cu adevărat și cum să ajungem cu această iubire în veșnicie. Cu cât fiecare dintre soți se apropie mai mult de Dumnezeu, cu atât mai mult reușesc să se apropie și unul față de altul, împlinind cuvântul Domnului că "va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de femeia sa și vor fi amândoi un trup" (Matei 19,5).
Interesant de abordat a fost modul în care Dumnezeu a creat femeia, zidind-o din coasta bărbatului și nu aparte, din pământ, la fel ca pe bărbat.
Săptămâna viitoare vom discuta despre Sfintele Icoane și despre rolul lor în viața creștinilor.
Pentru toate dăm slavă Bunului Dumnezeu și Îl rugăm să ne ajute să ajungem la cunoștința adevărului și iubirii Sale nemărginite!
Preot Nicolae Budui







