Catania - Hristos Se naște și în mijlocul pruncilor din campo nomadi
În fiecare an, în preajma sărbătorilor de Paști și de Crăciun, lăsăm deoparte strada cu case și blocuri, cu grădini și câmpuri, pentru a intra într-o altfel de lume, pentru că aparține parohiei SFÂNTA MUCENIȚĂ AGATA din Catania.
Este o lume făcută din cioburi, un mozaic, un puzzle din care oamenii și-au refăcut o viață, din ceea ce au aruncat alții.
Din firimiturile rămase de la mesele bogaților, din cioburi de oglinzi din care se zăresc alte vieti, mobilier întreg sau bucăți, părăsite sau aruncate pe străzi, iată că se poate construi o ...casa... sau chiar 20... se poate construi o viață... Un cartier ca toate celelalte, cu mașini parcate, cu copii care aleargă, cu oameni care se adăpostesc de răutate și ură, făcându-și un culcuș doar al lor. Fiecare casă e diferită de celelalte, e unică pentru că fiecare a confecționat-o din ceea ce a găsit aruncat la gunoi - plăci, plastic, panouri publicitare aruncate. De afară poți înțelege dacă cei ce se adăpostesc sunt harnici sau nu, dacă prețuiesc curățenia și frumosul.
Chiar și în acest cartier oamenii sunt diferiți și de aceea și adăposturile - căci nu se pot numi case - sunt variate.
Pregătiți cu lăzi pline de moși crăciuni de ciocolată, încet, pătrundem pe ulița lor.
Copiii imediat aleargă în jurul mașinii și mergem cu grijă printre chiuielile lor de bucurie.
Sunt înconjurată și asaltată de dragostea și uimirea unor ochi negri pătrunzători, care mă fixează și mă țintuiesc, oferindu-mi un mic sentiment de îngrijorare.
Fac gălăgie și strigă cuvinte neînțelese pentru noi, dar dupa tonalitatea lor, înțelegem ca e vorba doar de fericire.
Părintele merge într-o baracă curată, din care se zărește o masă lungă, frumos întinsă și amenajată cu farfurii și tacâmuri, ce vor adăposti bucate aburinde, ce vor fi citite spre veșnica pomenire.
Între timp rămân afară înconjurată de copiii ce țin în mâini darul adus de noi, din care mulți deja gustă cu multă încântare.
Încep să le cânt un colind, două și să-i învaț ceva, ceva despre Hristos. Ceva simplu – ”Domn, Domn să-nălțăm!”
E un colind ușor, pe care îl putem cânta împreună. Apoi facem o horă mare și cu toții cântăm despre nașterea cea minunată. E gălăgie și forfotă, ar vrea să mă absoarbă cu totul căci mă cunosc, mă îndrăgesc, căci sunt doar preoteasa lor.
Apoi realizez că sunt puține lucruri pe care ei le știu despre Mântuitorul... aș putea să le spun atâtea lecții pe care le-am învățat la facultate, și le-am predat timp de 15 ani în România... dar aici în mijlocul uliței cu barăci improvizate, cu copii sculați parcă din somn, e greu să spui taina lui Dumnezeu.
Cum părintele încă nu a terminat slujba și eu am rămas captivă printre sufletele lor, mă hotărăsc să încep o poveste adevarată, Nașterea Domnului Iisus Hristos.
Ne așezăm în cerc și încep să le vorbesc în șoaptă, ca la gura sobei. În jur, toți copiii mă imită și vor să înțeleagă mesajul meu tainic. Firul poveștii e trist, o fecioară pe nume Maria pleacă departe de casă, până la Betleem să nască pruncul sfânt și fiindcă noaptea se lăsase, ea a început să bată din casă în casă să găsească adăpost împreună cu bătrânul Iosif.
Și atunci, vine momentul povestirii când mergeau pe ulițele orașului.
Le cer un toiag și primesc din partea unei bătrâne fără dinți, un lemn mai mare, lemn care printr-o minune, pentru copii devine chiar cel ce a bătut la toate casele cetății sfinte.
Mă ridic în picioare și bat la deschizătura unui bordei apropiat, dar bordeiul devine un conac de acum 2000 de ani, prin ochii cei negri din jurul meu.
-Bună seara, am vrea să înnoptăm aici, se poate? Trebuie să nasc pruncul sfânt, spun cum odinioară Măicuța a spus poate la rândul său.
-Nu se poate, nu avem loc!.... răspund tot eu, cu o voce schimbată, ca a unui moșneag supărat că e sculat din somn la miez de noapte.
Apoi mă îndrept spre a doua baracă aflată la 1 metru și repet același lucru, gândind că din acel loc plin de praf devenit ad hoc o sală de clasă cu elevi, pot să îmi continui povestirea, stând în mijlocul lor.
Când să mă apropii de cercul de copii - ce devenise o coroniță multicoloră ca de Crăciun, un copil cu părul zbârlit, ce avea într-o mână o bucată uriașă de pâine, iar în cealaltă un Moș Crăciun de ciocolată, văd că începe să alerge și să mă cheme grăbit să batem și la următorul bordei, devenit prin minune o casă din Betleem din calea Maicii Domnului, o casă și încă o casă...
Și așa ghidată de acel mic înger, am poposit în fața tuturor caselor – baraci -, am bătut, am strigat în cor să ne lase să înnoptăm, dar nimeni nu ne-a deschis. Triști am făcut înconjurul campusului, până ce am găsit un loc mai pustiu și mai urât decât tot ce am întâlnit, aflat între două barăci, spațiu ce m-a ajutat să ne imaginăm cum ar fi un staul cu văcuțe și oi.
Și așa în cerc, așezați cât mai jos, le-am continuat povestirea, cu animalele care au suflat, ”căldură ca să-i facă”, pruncului sfânt... și ei, prunci care dorm în barăci friguroase, m-au înțeles mai bine decât orice alt copil.
Și apoi după un moment de mare liniște și tristețe, au apărut îngerii în povestea noastră... și le-am cântat cu mare glas, ”ÎNGERII CÂNTAU ȘI SE BUCURAU”, și am început cu toții să zburăm în văzduhul cerului, deși picioarele noastre loveau ulița prăfuită.
Iisus Se naște pentru noi! Iisus Se naște pentru mine! Iisus Se naște pentru .... și fiecare și-a rostit numele cu glas mare...IISUS SE NAȘTE PENTRU MINE!
Și fiindcă povestea se terminase, ne-am întors brusc la realitate, am devenit cu toții ceea ce suntem, ei, copiii din camp și eu, preoteasa lor, profesoara lor, venită în vizită.
Și plini de bucurie îngerească am dat roată iar la tot campusul alergând de colo colo, la fiecare așezare omenească, unde am bătut cu toiagul și am strigat:
-Primiți cu colindul? - și tot ei răspundeau... primim, primim, și apoi cântam ”Domn, Domn să-nălțăm!”
Și nici o casă nu a rămas necolindată, și nici o casă nu a rămas fără binecuvântarea cerească.
Dar părintele paroh Mihai Gabriel Ichim terminase de cântat - VEȘNICĂ POMENIRE!- în mijlocul adulților, ce nu i-au uitat pe cei dragi ridicați la cer, așa că a trebuit să închei și eu cea mai emoționantă oră de religie, cea mai frumoasă experiență din viața de dascăl.
Și împreună cu ei, copiii triști ai orașului, am aflat încă o dată
-IISUS SE NAȘTE PENTRU MINE!
Domn, Domn să-nălțăm!
Hristos Se naște! Domnul coboară!
A consemnat preoteasa Geta Ichim
