Canonul Sfântului Andrei Criteanul la Olbia.

Cu binecuvântarea și îndemnul Preasfinţitului Părinte Episcop Siluan, dis-de-dimineață am săvârșit Liturghia darurilor înainte-sfințite iar la ceas de seară, Slujba Canonului celui Mare în sobor de patru Preoți: Părintele Protopop Mugurel de la Parohia Sfântul Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de mir din Nuoro, Părintele Ioan de la Parohia Sfântul Antim Ivireanul de la Cagliari, Părintele Vasile de la Parohia Sfântul Ioanichie cel Mare de la Arzachena, iar gazdă de data aceasta le-a fost Parohia Sfântul Ioan Botezătorul și Sfântul Mucenic Efisie (Apostolul Sardegniei) din Olbia, păstorită de Părintele Paroh Marian Găină.
În cuvântul de învățătură Părintele Protopop Mugurel a amintit despre înțelesul stihurilor compuse de Sfântul Andrei Criteanul, cât și despre felul și timpul în care se săvârșește acesta.
Subliniind faptul că noi Preoții suntem lumina, exemplul credincioșilor încredințați , totodată îndemnând la pace, iertare și pocăință pentru păcatele săvârșite în trecut.
La final Părintele Paroh Marian a săvârșit sărutarea și iertarea frățească cu Preoții și toți Credincioșii, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate asupra Parohiei din Olbia.
Post Binecuvântat!







