Seleziona la tua lingua

Cerca

"Bucurie și Creație"- A treia Întâlnire a Școlii de Vară - NEPSIS Settimo Torinese

Sâmbătă, 18 iulie 2020, în Parohia "Sf. Ioan de la Râşca şi Secu", din Settimo Torinese, a avut loc cea de-a treia întâlnire a cursurilor gratuite în aer liber, ale "Școlii de Vară".

 

Pașii călătoriei tinerilor NEPSIS, i-au purtat pe micii "TEOFORI" într-o călătorie a contemplației Numelui Lui Iisus, prin rostirea Rugăciunii Inimii și explicarea  acestei practici ascetice într-o frumoasă cateheză.

 

Ca un firesc al lucrurilor, tinerii au fost inițiați de către coordonatorii lor, în taina împletirii boabelor de metanii, după rânduiala îngerească primită de Sfântul Pahomie cel Mare, a celor 9 cruci suprapuse în strânsoarea, ce biruie ispita celui potrivnic.

 

Spre bucuria tuturor celor prezenți, participanții au alcătuit daruri de coliere multicolore și brățări din pietre semiprețioase și bile de sticlă colorată termic, astfel, ca amintirea să dăinuiască în timp.

 

Nu au lipsit bineînțeles jocurile și voia bună, având în mijlocul lor chiar și un sărbătorit care a răsplătit urarea de "La Mulți Ani", cântată de corul celor prezenți, cu o agapă de mulțumire pentru anii dăruiți de Domnul.

 

Dăm Slavă Sfintei Treimi pentru toate realizările frumoase!

 

https://www.facebook.com/episcopia.ortodoxa.italiei/videos/291570265426373/