Seleziona la tua lingua

Cerca

Duminică, 29 iunie 2025, în Duminica a 3-a după Rusalii (Despre grijile vieții) și la prăznuirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii spirituali ai cetății Romei, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Centrul Eparhial de la Roma.

În cadrul slujbei, cu binecuvântarea și prin punerea mâinilor arhierești, a fost hirotonit în treapta diaconiei ipodiaconul Nicolae Sorin Mateș, pe seama Parohiei „Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmețdin localitatea Cingoli, Protopopiatul Umbria-Marche.

Răspunsurile liturgice au fost oferite cu multă evlavie de un grup de tineri prezenți la slujbă, care în după-amiaza aceleiași zile s-au bucurat de un moment aparte de comuniune duhovnicească împreună cu Preasfințitul Siluan. Întâlnirea a cuprins convorbiri pe teme de interes pentru viața spirituală a tinerilor, desfășurate într-un duh de apropiere, ascultare și îndrumare părintească.

Aceste momente liturgice și pastorale întăresc comuniunea dintre ierarh, cler și credincioși, arătând frumusețea trăirii ortodoxe în diaspora și importanța înrădăcinării tinerelor generații în valorile evanghelice și tradiția Bisericii.

Cuvântul de învățătură al Preasfinției Sale poate fi ascultat accesând link-ul următor: https://youtu.be/gbzS-YfhXbc

Departamentul pentru Comunicare și Imagine al EORI