Seleziona la tua lingua

Cerca

Botez la închisoarea din Lanciano.

"Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh..." (Matei 28 ,19).

Urmând îndemnul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, sâmbătă, 03 noiembrie 2018, la închisoarea din Lanciano a fost înscris în cartea vieții robul lui Dumnezeu Iosif.

După o perioadă de catehizare de patru luni, timp în care ne-am întâlnit cu cadență aproape săptămânală, am reușit să săvârșim astăzi Sfânta Taină a Botezului.

În capela instituției, în prezența altor deținuți, a câtorva cursanți al unui curs de voluntariat și al personalului, s-a născut din apă și din duh Iosif, primind numele Sfântului Mucenic Iosif, preotul, a cărui pomenire am săvârșit în această zi. Nașul este un coleg care, nu cu mult timp în urmă, prima permisie pe care a primit-o a preferat să o petreacă la biserică, participând la Sfânta Liturghie.

Mulțumim pentru înțelegere și disponibilitate doamnei directoare a închisorii, dott.ssa Lucia Avvantaggiato, personalului și tuturor celor care au ajutat să putem organiza acest eveniment, primul Botez ortodox săvârșit în această instituție.

Dăm slavă bunului Dumnezeu că ne-a învrednicit de o asemenea bucurie și Îl rugăm să călăuzească pașii robului Său nou botezat Iosif.

Consemnează, din mila Domnului, nevrednicul preot Constantin Bolohan, Lanciano.