Atelier de încondeiat ouă - Milano I

Duminică, 13 aprilie, o parte din copiii școlii parohiale "Sfântul Stelian - ocrotitorul copiilor" din cadrul parohiei "Pogorârea Duhului Sfânt", Milano I au avut bucuria de a participa la Atelierul de încondeiat ouă.
Domnul Ciprian Ilie Zancu, artist plastic, i-a condus pe copii, cu multă răbdare și blândețe, pe drumul acestei frumoase tradiții.
Astfel, sărbătoarea Floriilor, a fost împletită cu obiceiul românesc de a înfrumuseța ouăle în așteptarea marei sărbători a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.
De la mic la mare, copiii au scos la iveală talanții primiți de la Dumnezeu pe planul artistic și au plecat acasă veseli pentru a împărtăși cu părinții și bunicii experiența trăită.
Îi mulțumim Bunului Dumnezeu pentru că a mijlocit să avem parte de acest atelier minunat și să îl ducem la bun sfârșit.
De asemenea, îi mulțumim și pe această cale domnului Ciprian Ilie pentru că ne-a împărtășit din experiența dumnealui și tuturor participanților care, cu răbdare, au urmărit cu interes toți pașii și și-au arătat dorința pentru un nou atelier.







