Seleziona la tua lingua

Cerca

Atelier de Crăciun în cadrul Parohiei Ortodoxe Române "Sfânta Muceniță Lucia" -  Veneția 1

    Sâmbătă 4 decembrie 2021 ne-am adunat împreună cu copiii parohiei noastre ca să pregustăm   puțin din bucuria sărbătorii Nașterii Domnului.

     Întâlnirea noastră a început în unisonul îndrăgitelor colinde tradiționale românești, cu pregătire asiduă pentru concertul de Crăciun.

      După aceea s-a desfășurat atelierul de creație, de decorațiuni festive în scopul cunoașterii tradiției noastre străbune, punându-și fiecare la încercare potențialul artistic, realizând compoziții cu lumânări, globulețe, steluțe, coronițe și multe altele.

      Un alt grup de copii au colorat felicitări cu sfinții lunii decembrie (Sf. Ier. Nicolae, Sf. Ier. Spiridon, Sf. Filofteea și desigur Sf. Mc. Lucia - ocrotitoarea Parohiei noastre), pentru a le putea oferi în dar părinților și bunicilor.

     Bucuria, interesul și curiozitatea se citea pe chipul copiilor, străduindu-se să facă lucrări cu adevărat frumoase, care  duminică vor fi expuse la vânzare cu oferta liberă. Din banii adunați vor fi ajutate familii aflate în dificultate, căci dăruind cu inima buna și cu dragoste se dobândește Raiul.

      Pentru toate acestea dăm slavă și mulțumire Bunului Dumnezeu!