Altfel de eroi, în altfel de vremuri | Serbarea de sfârșit de an catehetic a copiilor de la Școala parohială a comunității “Sf. M. Mc. Nichita Romanul” din Monte Compatri - Pantano (Roma)

Astăzi, 23 iunie 2024, a fost o zi deosebită, plină de încărcătură emoţională şi spirituală, pentru Parohia Sf. M. Mc. Nichita Romanul - Monte Compatri - Pantano (Roma) și enoriașii ei. Copiii parohiei au marcat încheierea anului catehetic al Școlii Parohiale prin poezie și cântec, comemorând și omagiind pe eroii neamului. Momentul artistic a evidențiat și ziua de 24 iunie, când se celebrează Ziua Internațională a iei, care face parte din patrimoniul UNESCO, sărbătorind în același timp și marele Praznic al Pogorârii Duhului Sfânt. Toți copiii au primit diplome de apreciere, semnate de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
Poeziile interpretate au fost alese din repertoriul Sfântului Ioan Iacob Hozevitul, al Elenei Farago și al lui Traian Dorz. Ultimele strofe din interpretările copiilor au fost dedicate părinților, altfel de eroi, în altfel de vremuri.
După cum frumos afirmă gânditorul român Emil Cioran, că „eroismul nu e decât rezistenţă la sfinţenie”, tot astfel, rezistenți la sfințenie sunt și cei care, aici, în diaspora, într-un fel sau altul, contribuie la continuitatea valorilor culturale și spirituale ale Bisericii noastre. Cu toții știm câte sacrificii se fac pentru copii, aici în Italia, iar faptul de a-i aduce la biserică și a le transmite aceste valori, în aceste zile seculare, nu reprezintă altceva decât o altă formă de sacrificiu, un altfel de eroism, dar care presupune tot o rezistență la sfințenie.
În tot acest context, Duhul Sfânt, care este memoria vie a Bisericii, este Cel care, dacă îl avem lucrător în noi, ne va da putere și inspirație să putem asigura continuitatea credinței creștin-ortodoxe, prin copii, prin ceea ce facem pentru biserică, pentru comunitate, exprimând și lăudând, astfel, nu pe noi, ci pe Însuși Hristos, Fiul lui Dumnezeu, oriunde ne-am afla.
Acasă e, acolo unde Ortodoxia e
Dumnezeul meu, minunat de mare,
Te-ai coborât la mine, ființă gânditoare…
Dar gândurile și cuvintele mele nu Te pot cuprinde
În splendoarea și măreția, așa cum ești în Sine.
Ele sunt finitul deschis către infinit,
Unelte ale credinței și trăirii într-un spațiu mărginit;
Către taina vieții comune a persoanelor divine,
Către Iubirea cea mare, care produce, între noi, iubire.
Viața mea să fie împletită cu viața Ta
După modelul Treimii, cu toții să fim una.
Și numai în Hristos, prin Duhul Sfânt
Pe Tatăl Îl întâlnim și ni se face cunoscut.
Și trăim în oceanul de iubire,
În biserica unde domnește Sfânta Treime;
Primind pe Hristos, plin de Duhul Sfânt
Suntem acasă, oriunde am fi pe acest pământ.
Psa Ecaterina Țuțuroi, Roma - 23 iunie 2024
————————
Noul complex parohial al comunității ortodoxe românești “Sfântul Mare Mucenic Nichita Romanul” din Monte Compatri-Pantano (Roma) a fost achiziționat în anul 2023, cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, și se află situat în Via della Fontana Corvia 110, Pantano Borghese (Roma).







