Seleziona la tua lingua

Cerca

Al paisprezecelea hram al Paraclisului Sf. Mc. Filofteia la Biserica „Înălțarea Sfintei Cruci” – Torino 2

632 torino2

Cu prilejul sărbătorii Sf. Filofteia, Parohia „Înălțarea Sfintei Cruci” din Torino a sărbătorit sâmbătă, 7 decembrie 2024, hramul paraclisului închinat Sfintei Filofteia, alături de Maica Domnului (Bunavestire) și de Sf. Nectarie.

De asemenea a sărbătorit și împlinirea a 16 ani de la inaugurarea Centrului de Ajutor dedicat Vieții (CAV), aflat sub ocrotirea Sfintei Filofteia, centru înființat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan și cu purtarea de grijă a vrednicului e pomenire Părintele Lucian Roșu.

Această sărbătoare a strâns laolaltă credincioși, care prin prezența lor la Vecernia Mare cu Litie și Priveghere, săvârșită în Ajun și la Sfânta Liturghie din ziua sărbătorii, și-au manifestat dragostea lor față de Sfânta Muceniță Filofteia de la Argeș, fiind considerată ocrotitoarea mamelor și copiilor și a celor săraci.

În cuvântul de la sfârșitul slujbei, părintele Gabriel Burcescu a reamintit pe scurt viața Sfintei Filofteia, suferința la care a fost supusă după moartea mamei ei dar si despre bunătatea și milostivirea ei pentru săracii care îi ieșeau în întâmpinare nădăjduind că își vor astâmpăra foamea, știind bunătatea și milostivirea ei; același coș pe care biserica, prin proiectul Coșul Sfintei Filofteia, ajuns la a-10-a ediție, îl umple cu ajutorul credincioșilor pentru a putea fi dăruit mai departe celor în nevoi, amintind de asemenea că sfințenia se câștigă prin jertfă.

Legat de activitatea centrului putem aminti că voluntarii se ocupă de primirea și ascultarea cu atenție a nevoilor și dificultăților exprimate de către mame, de îndrumarea pentru rezolvarea părții birocratice, consilierea femeilor însărcinate pentru a nu recurge la avort, suport duhovnicesc oferit de către preoții de la Biserica Sf Cruce și de la parohiile de apartenență ale mamelor.

În cei 16 ani de activitate au fost ajutate circa 950 de mame împreună cu familiile lor, s-au născut 425 de copii din care aproape 30 au fost salvați de la avort, iar persoanele ajutate au fost în total de circa 3200 de persoane.

La final, Părintele a mulţumit lui Dumnezeu și Sfintei Filofteia pentru toate binefacerile primite știute şi neștiute şi de asemenea a mulțumit voluntarilor pentru jertfa și dragostea pe care au dovedit-o în toți acești ani de activitate.

A consemnat,

Preot Gabriel Burcescu

 

Condacul Sf. Filofteia

Ca ceea ce din pruncie jertfă fără prihană te-ai adus lui Dumnezeu, prin fapta bună, Filofteie preafericită, Celui ce din pântecele maicii tale te cunoștea pe tine, ceea ce te-ai arătat podoaba fecioarelor și locuitoarea cămării celei de nuntă, vrednică ești de laudă! Pentru aceasta cântăm ție: Bucură-te, Filofteie, fecioară prealaudată!