Seleziona la tua lingua

Cerca

Al 13-lea  Hram al Parohiei Ortodoxe Române  "Sfântul Apostol Timotei" din Cesena.

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan și purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Atanasie de Bogdania, episcop vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, comunitatea creștinilor ortodocși din parohia Cesena și-au sărbătorit ocrotitorul parohiei, Sfântul Apostol Timotei.

În seara zilei de 21 ianuarie, de la ora 18.00, s-a săvârșit Slujba Vecerniei Mari cu Litie,  de către un sobor de preoți din Protopopiatul Emilia-Romagna II, la care au fost prezenți un număr mare de credincioși. S-au înălțat rugăciuni de mulțumire și laudă Lui Dumnezeu și Sfântului Apostol Timotei, pentru toate binefacerile revărsate asupra parohiei în anii care au trecut, dar și rugăciuni de cerere ca acestea să nu înceteze nici pe viitor.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de către părintele consilier Florin Haniș , de la parohia Forli, care i-a îndemnat pe cei prezenți la o cunoaștere cât mai în detaliu a vieții Sfinților care ne ocrotesc, la însușirea virtuților și faptelor bune săvârșite de aceștia, ca prin aceasta și noi să le putem urma în fapte și trăire care vor face din noi să fim fii bineplăcuți înaintea Lui  Dumnezeu.

La sfârșitul slujbei a avut loc o agapă frățească oferită de credincioșii parohiei.

Duminică 22 ianuarie s-a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în cinstea Sfântului Apostol Timotei.

Aducem mulțumire lui Dumnezeu, Sfântului Apostol Timotei, preoților împreună slujitori și credincioșilor pentru binecuvântatul moment trăit în parohia noastră!

Slavă Ție Doamne, slavă Ție.