Seleziona la tua lingua

Cerca

Agenda creștinului 2018

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei și Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului de la Roma, prezintă o nouă apariție editorială, Agenda creștinului 2018.

Structurată pe macheta unei precedente apariții editoriale, Agenda/Diario pentru tine!ri 2017/2018, ea se bucură de un format mai mare, în care să putem insera și mai multă informație. De asemenea, de luni până sâmbătă, am introdus repere orare pentru a ne putea organiza și mai bine activitățile noastre zilnice.

Spre deosebire de Agenda/Diario pentru tine!ri 2017/2018, Agenda creștinului 2018 se prezintă ca o lucrare redactată exclusiv în română, cu texte îmbunătățite, preluate de la diverși Sfinți ai Bisericii noastre sau părinți contemporani, iar în zilele de Duminică și la Sărbători, veți regăsi pericopa evanghelică, alături de un gând la Evanghelie (în cazul Duminicilor) sau de Troparul Sfântului sau al Praznicului (în cazul Sărbătorilor).

În încercarea de a aduce în față un însoțitor în activitățile creștinilor de peste an, ne dorim ca această Agendă să ofere, pe lângă destinația uzuală de organizare și planificare, și o fărâmă de hrană duhovnicească, izvorâtă din Cuvântul lui Dumnezeu și trăirile Sfinților.

Agenda creștinului 2018 poate fi comandată și procurată de la Sectorul de distribuție al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.