ADUNAREA PROTOPOPIATULUI LOMBARDIA I CENTRU-SUD

Joi, 24 mai, în parohia "Sfântul Apostol Iacov" din Vigevano, păstorită de Părintele Cristian Alexandru, a avut loc a opta Adunare din anul acesta a Protopopiatului Lombardia 1 Centru-Sud, sub conducerea Părintelui Protopop Nicolae Cazacu de la Lodi. Seara a început cu săvârșirea în sobor a Sfintei Taine a Maslului, spre sănătatea tuturor credincioșilor prezenți în sfânta biserică. După otpustul slujbei, Părintele Adrian Tordai de la Stradella a prezentat referatul "Unitatea Bisericii în fața curentelor filozofice și a ideologiilor politice", din seria dedicată "Anului omagial al unității de credință și neam". A urmat ungerea enoriașilor cu untdelemnul sfințit, după care Părinții conslujitori au participat la o agapă creștină, încheiată cu discuții pe teme concrete care privesc Protopopiatul Lombardia 1.
Mulțumim Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru toate binecuvântările Sale, amin!
A consemnat responsabilul mass-media al protopopiatului, preotul Sorin Croitoru







