Adunarea protopopială Toscana I

Adunarea preoților din Protopopiatul Toscana I a avut loc în luna octombrie la Parohia „Sf. Irineu de Sirmium” din Bibbiena, provincia Arezzo. Cu această ocazie, s-a săvârșit Taina Sf. Maslu sub protia Pc. Părinte Protopop Ioan Trandafir Bobârnea. La finalul slujbei, Pc. Părinte Sabin Foca a susținut conferința „Unirea de la 1918 și dezunirea de astăzi”, temă aleasă spre dezbatere în contextul Anului Centenar în care ne aflăm! Încheind seara, Pc. Părinte Protopop a mulțumit creștinilor pentru dragostea pe care o poartă Sf. Biserici și de asemenea pentru ospitalitatea arătată preoților din regiunea Toscana cu prilejul acestei întâlniri. Următoarea ședință a preoților din Protopopiatul Toscana I va avea loc în ziua de 13 noiembrie la Parohia Firenze I.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
A consemnat Preot Sabin Foca, Paroh al Parohiei Bibbiena







