Seleziona la tua lingua

Cerca

Adunarea Protopopiala a Protopopiatului misionar Puglia-Basilicata

 

 

Joi, 29 iunie, clericii din Protopopiatul Misionar Puglia-Basilicata au participat la Adunarea Protopopială pe luna Iunie.

Aceasta a avut loc în Parohia “Sfânta Teodora de la Sihla” din Potenza imediat după slujirea Sfintei Liturghii.

Părintele Protopop a ținut să pună la inima credincioșilor, în cuvântul de învățătură, chipurile duhovnicești ale celor doi stâlpi ai Bisericii lui Hristos, sfinții Apostoli Petru și Pavel, drept modele de urmat.

Pe ordinea de zi a Adunării Protopopiale au fost discutate diferite puncte de interes general, precum programul slujirilor in acest final de an bisericesc și al vizitelor în parohii, dar și noile numiri de preoți responsabili cu slujirile în comunitățile românești din Protopopiat, cât și Ordinul Circular (Nr. Prot. 773 / 2017) ce privește principiile de Disciplină Economică și Financiară în Episcopia Ortodoxă Română a Italiei.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate binefacerile Sale revărsate asupra noastră!