Seleziona la tua lingua

Cerca

Adunarea protopopială a preoților din Protopopiatul Lazio I

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, marți, 14 Iunie 2022, a avut loc întâlnirea protopopială a preoților din Protopopiatul Lazio I, găzduită de către Preacucernicul Părinte Ioan Ivan, în parohia „Nașterea Maicii Domnului” din Roma (II).

Adunarea a fost prezidată de către Preacucernicul Părinte Protopop Cristian Olteanu, alături de Preacucernicul Părinte Vicar Eparhial Gheorghe Militaru. De asemenea, ordinea de zi și procesul verbal au fost redactate de către secretarul protopopial în persoana Preacucernicului Părinte Augustin Gheorghiu.

În prima parte a ședinței, Preacucernicul Părinte George Alexandru Popescu de la parohia „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Malta a susținut o conferință online intitulată „Rugăciunea Sfântului Apostol Pavel în Malta și rugăciunea particulară”, în tematica anului omagial dedicat rugăciunii și Sfinților isihaști. În cea de-a doua parte a întâlnirii, a urmat discuția legată de aspecte administrativ-financiare, respectiv pastoral-misionare, în evidențierea responsabilităților Preacucernicilor Părinți pentru o bună chivernisire a gestiunii parohiale. O grijă deosebită a fost sublinierea atât a transparenței financiare, cât și acrivia întocmirii corecte și complete ale tuturor actelor parohiale în conformitate cu principiile și normele statutare ale dispozițiilor eparhiale. O altă discuție a fost legată și de organizarea tabelor de vară dedicate copiilor și adolescenților.

După această întâlnire, a urmat agapa pregătită de către comunitatea parohială, sub îngrijirea Preacucernicului Părinte Paroh și a doamnei preotese, ajutați de câțiva credincioși.

 

Cel ce în chip de limbi de foc, din cer a trimis pe Duhul cel Preasfânt peste Sfinții Săi Ucenici și Apostoli, să ne mântuiască pe noi, pe toți !