Seleziona la tua lingua

Cerca

Adunarea protopopială a preoților din Protopopiatul Lazio I

538 lazio1

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop SILUAN, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, marți, 22 octombrie 2024, a avut loc întâlnirea protopopială a preoților din Protopopiatul Lazio I, găzduită de către Preacucernicul Părinte Daniel Simionescu la parohia „Buna Vestire” din Roma – Ostia (II).

Întâlnirea protopopială a fost prezidată de către Preacucernicul Părinte Protopop Cristian Olteanu. În prima parte a întâlnirii, Părintele Protopop a comunicat recomandările primite din partea Centrului Eparhial, legate de situația parohiilor, respectiv verificările administrative și contabil-financiare care vor avea loc în fiecare parohie în această perioadă, alături de pregătirea documentației pentru bilanțul de sfârșit de an.

În cea de-a doua parte a ședinței, a avut loc prezentarea conferinței „Grija pentru persoanele bolnave, cale spre sfințenie pentru Episcopul Luca al Crimeei” susținută de către Preacucernicul Părinte Ilie Ursachi. Conferința a avut ca punct de plecare reiterarea suferinței în Sfânta Scriptură, respectiv în Vechiul Testament (cazul Iov, unde suferința trece „de la criză la oportunitatea” de a-L întâlni/vedea pe Dumnezeu) și în Noul Testament, în lucrarea Domnului Iisus Hristos de vindecare și preschimbarea bolii în sănătate prin asumarea pătimirii de bunăvoie și transformare în cale duhovnicească spre Dumnezeu.

Toate acestea au oferit cadrul înțelegerii vieții duhovnicești a Sfântului Luca al Crimeei, în care grija permanentă pentru toți cei în suferință, activitatea voluntară ca medic pe frontul de luptă și capacitatea excepțională de a lucra în condiții rudimentare și ostilități politice alături de înzestrarea genială a Sfântului de a avea realizări și descoperiri medicale care au avansat știința medicală, astăzi recunoscute, au avut drept cauză simțirea compătimirii lui Dumnezeu și înțelegerea omului și a sensului duhovnicesc al suferinței. Aceste trăsături au reliefat personalitatea excepțională a Sfântului Luca ca un om ancorat cu toată inima în slujirea lui Dumnezeu îndreptată spre ceilalți aflați în nevoi și încercări.

„Pe lauda doctorilor şi mândria Simferopolului, pe alesul ierarh al lui Hristos şi ocrotitorul Mănăstirii Dovra, pe Sfinţitul Luca Doctorul să-l lăudăm cu imnuri duhovniceşti şi cu sfinte cântări, că izvorăşte din belşug darurile vindecărilor”.