Adunarea protopopială a preoților din Protopopiatul Lazio I

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, marți, 10 mai 2022, a avut loc întâlnirea protopopială a preoților din Protopopiatul Lazio I, găzduită de către Preacucernicul Părinte Protopop Cristian Olteanu, la parohia „Cuviosul Dionisie Exiguul” din Fiumicino.
Ședința protopopială a început prin cântarea troparului Învierii Domnului, în bucuria pascală a perioadei duhovnicești în care ne aflăm. Adunarea a fost prezidată de către Preacucernicul Părinte Protopop, alături de Preacucernicul Părinte Vicar Eparhial, Gheorghe Militaru, și de Preacucernicul Părinte Secretar Eparhial, Daniel Bageac.
În prima parte a ședinței, Preacucernicul Părinte Gabriel Popescu a susținut o conferință intitulată „Sfântul Ierarh Grigorie Palama – lucrarea harului în viața duhovnicească”, în tematica anului omagial dedicat rugăciunii și Sfinților isihaști. În cea de-a doua parte a întâlnirii, a urmat discuția legată de aspecte administrativ-financiare, respectiv pastoral-misionare, în evidențierea responsabilităților Preacucernicilor Părinți. O altă discuție a fost legată și de organizarea etapei protopopiale a „Festivalului Bucuriei”. De asemenea, Preacucernicul Părinte Protopop a vorbit și despre reluarea slujirii Liturghiei continue.
După această întâlnire, a urmat agapa pregătită de către comunitatea parohială, sub îngrijirea Preacucernicului Părinte și a doamnei preotese.
Hristos a înviat din morți, cu moartea pre moarte călcând, și celor din mormânturi, viață dăruindu-le!







