ADUNAREA PREOȚILOR PROTOPOPIATULUI LOMBARDIA 3

Luni, 17 octombrie, în Parohia “Sfântul Ierarh Andrei Șaguna” din Romano di Lombardia, provincia Bergamo, a avut loc o altă întâlnire a preoților Protopopiatului Lombardia 3 din cadrul celor programate pentru acest an calendaristic la nivel protopopial. Momentul a reprezentat prima slujire în sobor a noului preot paroh Pavel David de la Romano “pe teren propriu”, adică în biserica parohiei “Sfântul Ierarh Andrei Șaguna”, a cărei păstorire i-a fost de curând încredințată de către Preasfințitul Părinte Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Seara de comuniune sacerdotală a debutat cu oficierea Tainei Sfântului Maslu. La sfârșitul acesteia Părintele Sorin Croitoru de la Mantova a luat cuvântul pe una din temele propuse de către Sfântul Sinod pentru acest an referitoare la rugăciune, “maica faptelor bune”, constituind cel mai înalt moment de intimitate a creștinului cu Dumnezeu. Cuvântul de învățătură s-a referit la bine cunoscuta “rugăciune a lui Iisus “ care, dacă este practicată cu statornicie, cu ascultare de duhovnic și cu pocăință poate căpăta diferite intensități și lucrări în sufletul practicantului, numindu-se pe rând “rugăciunea minții”, “a minții în inimă” și “a inimii”. Celor trei stadii ale rugăciunii lui Iisus le corespund cele trei trepte din viața creștinului ascetic și anume purificarea, iluminarea și îndumnezeirea. Fiind o rugăciune foarte scurtă și simplă ca formulare, această rugăciune este extrem de recomandată tuturor creștinilor ortodocși de astăzi aflați într-o permanentă lipsă de timp și într-o continuă împrăștiere a minții în sfera aspectelor materiale ale vieții. Seara s-a încheiat cu o agapă creștină și cu discuții de natură pastoral – colegială între preoții participanți.
A consemnat preotul Sorin Croitoru de la Mantova.







